25 ianuarie 2012

VIZITA MINISTRULUI DE EXTERNE RUS S.D. SAZONOV ÎN ROMÂNIA (IUNIE 1914)

După războaiele balcanice din 1912-1913, pe planul relațiilor internaționale din zona sud-est europeană devin tot mai perceptibile eforturile celor două blocuri politico-militare, Tripla Alianță și Tripla Înțelegere, de a menține România în alianță, în cazul Puterilor Centrale, iar în cazul Antantei, de a o atrage de partea sa.
Pe linia acestor din urmă demersuri se înscrie și inițiativa îmbunătățirii relațiilor româno-ruse, prin intermediul diplomației franceze, dar și ca urmare a noii politici imprimate de Serghei Dimitrievici Sazonov (foto), ministrul de Externe rus . Nu este mai puțin adevărat că existau și interese comune ale celor două state în ceea ce privește menținerea statu-quo-ului în Balcani, libertatea comerțului la Marea Neagră și Strâmtori, precum și o politică de apropiere față de Serbia. Primele semne ale unei politici favorabile a Rusiei la adresa României sunt sesizabile încă din timpul și la sfârșitul războaielor balcanice, diplomația rusă sprijinind demersurile României de instaurare a păcii în Balcani și, mai ales, de stopare a intereselor expansioniste bulgare în dauna Serbiei. La fel de semnificativă din acest punct de vedere este și vizita întreprinsă de principii moștenitori, Ferdinand și Maria, însoțiți de prințul Carol, în capitala Rusiei, în martie 1914, avându-se în vedere o proiectată căsătorie a acestuia din urmă cu Marea Ducesă Olga, una din fiicele Țarului Nicolae al II-lea.
Și chiar dacă un asemenea proiect nu se va concretiza, atât ministrul Sazonov, cât și reprezentantul diplomatic al României la Sankt Petersburg, Constantin Diamandy (foto), căutau un pretext pentru o eventuală întâlnire între Țarul Nicolae al II-lea și Regele Carol I și o vizită a șefului diplomației ruse în România . În cele din urmă, se ajunge la varianta unei vizite la Constanța a Țarului, care se afla deja la reședința de vară de la Livadia, din Crimeea, însoțit de ministrul său de Externe. Dacă vizita Țarului a avut loc la 1/14 iunie 1914 și a durat 14 ore, cea a lui Sazonov s-a extins pe durata câtorva zile, la București și Sinaia, având convorbiri nu numai cu regele Carol I, ci și cu premierul Ion I. C. Brătianu și ministrul de Externe român, Porumbaru.
Dacă detaliile legate de vizita Țarului Nicolae al II-lea (foto) sunt, în general cunoscute, cele despre convorbirile purtate de șeful diplomației ruse cu oficialitățile române nu au fost pe deplin exploatate. Tocmai de aceea, ne-am propus publicarea raportului înaintat de Sazonov Țarului la 11/24 iunie 1914, document care se regăsește în fondul personal Constantin Diamandy de la Arhivele Naționale Istorice Centrale din București . Așa cum se va putea observa, șeful diplomației ruse se referea la ecoul pozitiv, la nivelul opiniei publice româneşti, al vizitei Țarului la Constanța, la convorbirile politice avute cu regele Carol I și Ion I. C. Brătianu, la interesele comune existente între cele două state în ceea ce priveşte menţinerea statu-quo-ului în Balcani şi comerţul în zona Mării Negre şi a Strâmtorilor, dar şi atitudinea României în eventualitatea unui conflict declanşat prin atacarea Serbiei de către Austro-Ungaria. Concluzia raportului era aceea că există o dispoziţie favorabilă la nivelul cercurilor conducătoare din România faţă de Rusia, exprimându-se speranţa în evoluţia ulterioară a relaţiilor de bună vecinătate. ******************************************************************************************************************************** Prea supusul raport al Ministerului Afacerilor Străine S.D. Sazonov. Având fericirea de a asista în ziua de 1 iunie la întrevederea înaltă a Majestăței Voastre Imperiale cu Regele României la Constanța făcând apoi, conform indicațiunilor prea milostive primite de mine, o călătorie la București, am avut posibilitatea să mă conving personal de impresia pe care a produs asupra tuturor straturilor populațiunei vizita Majestăței Voastre cu Familia Augustă în România. Ne mai vorbind despre bucuria și recunoștința profundă, manifestată cu acest prilej de Rege, de entuziasmul armatei și al mulțimei aglomerate prin străzi, trebuie relevat faptul că la întâmpinarea din Constanța au participat nu numai cercurile guvernamentale ci și reprezentanții opoziției, parcă pentru a sublinia că sosirea Țarului Rus prezintă o sărbătoare pentru întreaga Românie care dorește să-l salute fără deosebire de partid. Din convorbirile mele cu toți oamenii de Stat și politicianii, cu care am avut ocazia să mă văd s-a confirmat prea clar tocmai acest sens al apariției la Constanța, alături de membrii Guvernului a Reprezentanților diferitelor instituții, precum și a capilor marcanți ai minorităței actuale din Cameră. Trecând de la impresii generale la conținutul convorbirilor cu diferitele persoane în mâinile cărora se concentrează în prezent direcțiunea politicei române, sunt dator să reamintesc vorbele de care am fost onorat în mai multe convorbiri de Regele Carol. Majestatea Sa nu ascundea fericirea provocată de evenimentul bucuros pentru Țara Sa. El exprima de asemenea mulțumirea Sa adâncă față de politica desinteresată și conciliantă pe care a urmat-o Rusia, conform directivelor Majestății Voastre, în timpul recentei crize în Balcani, ceea ce într-o măsură considerabilă a contribuit la pacificarea finală a peninsulei. România, după spusele Regelui, a fost fericită de a duce în această divoțiune un ajutor după posibilitățile ei și că ar fi întoadeuna bucuroasă de a colabora cu Rusia pentru menținerea păcei și ordinei în Balcani. O atare colaborare apare Regelui Carol cu atât mai naturală cu cât Rusia și România sunt legate prin comunitatea intereselor, în acelaș domeniu egal de important pentru una și alta, în calitate de țări riverane la Marea Neagră, care nu au altă ieșire pentru comerțul maritim de cât aceia prin strâmtorile turcești. Regele Carol mi-a spus că el, cu o satisfacție osebită a auzit de la Majestatea Voastră Imperială că în această privință ar fi trebuit să se stabilească între Rusia și România concordarea acțiunilor pentru a atinge același țel – îngrădirea circulației comerciale prin strâmtori de orice eventualități. Împărtășind complect această părere, Majestatea Sa mi-a cerut să vorbesc în acest sens cu membrii Guvernului Său. Neamintind niciodata de Austro – Ungaria Regele, din contră, atingea de mai multe ori relațiile noastre cu Germanii, cu care prilej căuta să mă încredințeze că Împăratul Wilhem privește cu simpatie aproprierea dintre Rusia și România, în special consolidarea relațiilor bune între Curțile Domnitoare ale țărilor arătate. După spusele Sale, Împăratu German personal încurajă pe Prințul Carol la întreprinderea călătoriei la St. Petersburg, repetându-i că viitorul Domnitor al României trebue să grăbească a se prezenta Împăratului Rusesc, a cărui influență este atât de mare în Orientul apropiat. Eu nu am putut să nu indic Regelui o serie de cauze, care fără vina noastră au făcut să răcească într-o măsură relațiile noastre reciproce cu Germanii. Majestatea Sa și-a exprimat regretul sincer, adăogând însă că e de sperat că aceste neînțelegeri se vor dovedi trecătoare și că înțelegerea de mai înainte se va restabili în curând. La aceasta El a relevat că ideia trimiterii la Constantinopol a Generalului Sanders a fost personală a Împăratului Wilhelm pentru care motiv și se explică iritațiunea sa cunoscută în această chestiune, când numita misiune a întâmpinat din partea noastră proteste puternice. Vorbind despre sosirea recentă a lui Taalat Bey în România, Regele mi-a spus că acest bărbat de Stat Turc a produs asupra lui impresia de a fi un om moderat și prudent, însă că el probabil, trebuie să țină seama de membrii neastâmpărați din Cabinetul Otoman și înainte de toate Enver Pașa și Djemal Bei, atribuind el agravarea situației în Albania acțiunilor lor subversive. Cu privire la aceasta Regele, cu toate că recunoaște pericolul ce-L amenință pe nepotul său, s-a pronunțat mai mult cu speranțe în viitor și nădăjduind că Prințul Wied va reuși, în fine, să-și consolideze Tronul. Față de celelate State Balcanice Regele s-a mărginit la câteva cuvinte. Cu o simpatie deosebită El s-a pronunțat asupra Serbiei declarând că România n-ar putea să suporte slăbirea acestui Regat. Despre Greci Regele a vorbit în termeni mai puțini călduroși, exceptând de Venizelos a cărui prezență la putere el o consideră ca zălogul dezvoltărei liniștite a Greciei. În ce privește pe Bulgari Regele lăuda calitățile militare ale soldaților lor însă nu și-a ascuns indispoziția față de Regele Ferdinand. Dintre oamenii de Stat cu care am făcut cunoștință, primul loc după situația sa îl ocupă în momentul de față Brătianu care, cu toate că a luat asupra sa în cabinetul format de D-sa, portofoliul de Ministru de Război, însă el conduce aproape singur întreaga politică a României. Repetând din partea sa aproximativ aceleași lucruri ce le-am auzit eu de la Rege relativ la dorința Sa de a se acorda activitatea noastră pentru menținerea păcei în Balcani, Brătianu arăta asupra necesităței, după părerea sa, de a se asigura inalienabilitatea dispozițiilor păcei de la București. Negăsind oportun de a mă lega prin asigurărri categorice în acest sens, eu am preferat să trec sub tăcere această chestiune privată, însă amănunțit m-am oprit asupra caracterului general al relațiilor noastre reciproce cu România. Eu am atras atenția conlocuitorului meu asupra faptului că niciodată nu au existat motive serioase pentru rezerve între ambele state vecine, ci că noi am fost despărțiți artificial de cei interesați cari băgau neîncredere printre noi afirmând de o parte că Rusia nutrește intențiuni inamice față de România iar pe de altă parte că România și-a legat definitiv soarta de țările Triplei alianțe. Iar când noi ne-am convins că interesele noastre nu numai că nu sunt contrarii intereselor României, ci, din contra, în multe privințe sunt identice, noi am demonstrat nu numai în vorbe ci și în fapte că suntem gata de a merge mână în mână, neexceptând cazul în care noi am fi siliți până la o anume măsură să cedăm din curentul foarte înrădăcinat la noi de a susține interesele Bulgariei. Eu am subliniat că noi am pornit pe acestă cale fără ca să așteptăm în prealabil lămurirea chestiunei dacă România poate la rândul ei, cu o sinceritate la fel să pornească cu noi și dacă ea nu este legată prin obligațiile internaționale de așa natură ca să excludă posibilitatea unei colaborări de încredere cu noi. Brătianu mi-a răspuns că România nici într-un caz nu este obligată să participe la vreun război fără ca interesele ei personale să fie direct atinse. El a adăogat că sub influența greșelilor diplomației Austro-Ungare, relațiile între România și Monarhia dualistă au devenit în ultimul timp mai puțin amicale, însă condițiunile create prin vecinătatea ambelor țări le silesc volens-nolens de a nu aduce afacerea până la încordarea extraordinară a relațiilor reciproce. Nesocotind acest răspuns ca fiind destul de clar și dorind de a provoca pe intrlocutorul meu la o explicație mai definită, i-am pus simplu întrebarea: Care va fi atitudinea României față de o ciocnire armată între Rusia și Austro-Ungaria, dacă prima dintre ele va fi silită de împrejurări să înceapă acțiuni militare? Brătianu mi-a declarat că conduita României în acest caz va fi determinată în legătura cu natura împrejurărilor care ar servi Rusiei un motiv pentru a deschide acțiuni militare împotriva Austro-Ungariei și de asemenea de conjectura momentului care va corespunde în grad mai mult intereselor României. Aci, Ministru, mirat de întrebarea mea, la rândul său, m-a întrebat dacă admit, în asemenea împrejurări, posibilitatea izbucnirii unui război apropiat iar în legătură cu aceasta, a unui război general european. Eu m-am grăbit să liniștesc pe Brătianu spunându-i că am motive să sper în menținerea păcii în Europa și că o ciocnire armată între Rusia și Austro-Ungaria din inițiativa Rusiei, o pot concepe numai în cazul când, din caza chestiunei Albaneze sau sub vreun alt pretext, Austria ar intenționa să atace Serbia urmărind să cauzeze acestui Regat un detriment considerabil, față de care împrejurare, noi, probabil nu am fi putut rămâne indiferenți. Brătianu a relevat în acest caz drumurile noastre din nou se întâlnesc deoarece România nu are nici un interes a admite slăbirea Serbiei. Concluzia mea (generală) în urma acestei convorbiri, este că România nu este legată prin așa obligațiuni cari ar fi putut să o silească de a eși în orice împrejurări împreună cu Austria împotriva noastră însă de fapt, în cazul unui război între noi și Austro –Ungaria România se va alia cu partea care va fi mai puternică și va fi în stare să-i promită avantagiile cele mai mari. Printre alte chestiuni, în care în special ese în relief comoditatea intereselor Rusiei cu ale României, este înainte de toate chestiunea libertăței navigațiunei comerciale prin strâmtori. Am amintit deja cele ce mi-a spus în acestă privință Regele Carol. Brătianu, la rândul său s-a oprit la acest obiect, și cum în momentul de față datorită agravărei relațiilor Greco-Turce, se prevedea primejdia călcărei intereselor Ruso-Române în domeniul Strâmtorilor, noi am hotărât să profităm de aceste împrejurări spre a demonstra în acest exemplu, concomitent, printr-o eșire comună în apărarea intereselor arătate, unitatea de vederi stabilită între ambele guverne. Astfel s-a elaborat împreună textul telegramei identice în care se ordonă reprezentanților Ruși și Români la Constantinopol, ca printr-o înțelegere reciprocă să se atragă atenția Portei asupra faptului că agravarea următoare a relațiilor între Turcia și Grecia poate duce la o închidere nou a Strâmtorilor ceea ce va atinge interesele fundamentale ale altor State, și în primul rând, ale celor riverane la Marea Neagră, care nu vor putea rămâne indiferente față de aceasta. Având în vedere folosul indirect în urma impresiunei pe care ar avea să o producă și peste frontierele Turciei, eșirea noastră comună în chestiunea sus arătată, poate fi destul de întemeată, anume de faptul că situația geografică a ambelor țări le creează în chestiunea prezentă interese deosebite. Eșirea aceasta împreună cu o putere mai mare nu a putut să nu pară atrăgătoare pentru România, deoarece măgulirea de amor propriu al Regatului îi mărea prestigiul printre alte state Balcanice. În legătură cu posibilitatea unei ruperi deschise între Turcia și Grecia, Brătianu încă odată mi-a confirmat cele spuse de el înaintea Ambasadorului Imperial din București, relativa la declarațiunea recentă făcută lui Taalat Bey că România nu va admite război pe uscat între țările citate. Vorbind de greci Brătianu s-a pronunțat asupra lor negativ, respectând numai pe Venizelos. Cu acest prilej el și-a exprimat părerea că Grecii și Turcii ar fi putut găsi terenul pentru împăcare prin crearea, pentru insulele Hios și Mitilinene, a unei situațiuni asemănătoare cu acea cu care s-a menținut cu succes peste 30 de ani în Bosnia și Herțegovina: insulele ar fi considerate ca fiind sub suveranitatea Turciei, a cărei manifestare exterioară ar consta în prezența acolo a Comisarului Otoman însoțit de o gardă militară personală, iar administrația civilă și armata urmau să fie în mâinele grecilor. Eu am exprimat interlocutorului meu indoiala mea în îndeplinirea acestor presupuneri, adăogând însă, că dacă Turcii și grecii le-ar accepta, Rusia probabil, n-ar fi avut motive de a se împotrivi înfăptuitorilor. Profitând de întrevederea in persona, noi am atins de asemenea diferitele chestiuni la ordinea zilei din domeniul imediat al relațiilor Ruse-Române. În acest sens noi am atins chestiunea delimitării pe fluviul Prut care schimbându-și mereu albia în mare parte în detrimentul țărmului rusesc crează o frontieră foarte nestabilă. Contestând punctul nostru de vedere că drept frontieră trebue să fie considerat talvegul Prutului din anii 1812-1878, Brătianu demonstra greutatea stabilirei pentru prezent a acestei linii și insistă că în cazul dacă acesta s-ar îndeplini, reîntoarcerea la această linie de frontieră, ar crea mai multe neajunsuri de ordin practic de cât folos, de oarece fâșii separate de teritoriu al unui Stat s-ar afla pe ambele părți al fluviului creind neînțelegeri perpetuee și cicniri între străzile de la frontieră. Eu am răspuns că delimitarea recentă între Rusia și Germania pe Niemen a fost făcută conform ultimului cuvânt al artei topografice și că, probabil, la noi vor găsi de cuviință să aplice la Prut, în măsura posibilităței, aceleași procedee. Românii se vede că se intresează viu de chestinea devenită deja veche, a îmbunătățirei legăturilor feroviare între țara lor și Rusia și spera că acuma, față de îmbunătățirea relațiilor reciproce între ambele state, vor fi înlăturate unele din cauzele cari au împiedicat până în prezent rezolvarea favorabilă a acestei chestiuni. Brătianu ca și majoritatea românilor, își dă preferința legăturilor drumurilor ruse și române în direcțiunea Dorohoi – Novo-Selița, arătând că în caz de nu s-ar reuși să se obție eșirea din Dorohoi spre rețeaua ferovială rusă, România va fi silită să-și caute legătura cu rețeaua austriacă într-o apropiere imediată de frontiera rusă. Relevând primejdia pentru noi, din motive strategice, în legătura căilor ferate în direcțiunea indicată, eu am exprimat părerea, că probabil ar fi mai ușor de a accepta legătura căilor ferate ale noastre cu cele Române între Reni și Galați. Brătianu a privit cu simpatie această propunere, spunând că o asemenea rezolvare a acestei chestiuni mature ar fi foarte dorită, însă ca ea să nu fie prea amânată, deoarece singura comunicație feroviară actuală prin Ungheni, nici chiar acum nu corespunde schimbului de mărfuri între ambele țări și nici nu poate contribui la sporirea dorită a acestui schimb. În chestiunea cumpărării de Banca noastră țărănească a moșiilor mănăstirei române Sf. Spiridon situate în Basarabia, Brătianu nu desmințea promisiunile date nouă de cabinetul anterior de a acorda un concurs la încheirea acestei afaceri, însă arată că dacă aceasta s-ar fi înfăptuit în condițiunile propuse de noi adică pentru 8.000.000 de ruble, dobânzile pe capitalul realizat ar fi mult mai reduse față de veniturile obținute astăzi de la moșiile amintite. Aceasta că pune într-o situație grea instituțiile de binefacere susținute de monastirea Sf. Spiridon cu aceste venituri. Din această cauză Brătianu cerea insistent ca guvernul Imperial cel puțin să mărească prețul de cumpărare până la 10.000.000 ruble. Eu am răspuns la aceasta, că bazându-ne pe asigurările primite anterior (textual la vremea lor), noi am crezut această chestiune rezolvată, iar că rezolvarea nouă prezintă greutăți mai cu seamă că în cazul mărirei prețului, vânzarea pământului la țărani poate să devină imposibilă fără acoperirea păgubitoare pentru Bancă, din mijloace proprii.Cu toate aceasta Brătianu insista asupra rugămintei sale invocând impresiunea nefavorabilă pentru noi în România ce va fi provocată de închiderea instituțiunilor de binefacere, lipsite de mijloace pentru existența lor din cauza ceziunei nouă a moșiilor mănăstirești pe un preț redus. Din treburile pe care eu am avut prilej a atinge în convorbirile mele scurte cu Ministrul Afacerilor Străine, dl. Porumbaru, care în genere participă puțin la convorbirile mele politice cu Brătianu, numai chestiunea normalizării pescuitului în apele de frontieră a format obiectul unei examinări mai amănunțită. Cu acest prilej s-a stabilit de noi desideratul de a aranja pescuitul în așa mod încât pescarii noștrii să aibă posibilitatea de a se ocupa cu pescuitul fără a se pune în contradicție cu monopolul pescuitului existent în România. Sintetizând tot ce am văzut și auzit în timpul șederei mele de 3 zile în România sunt dator să raportez Majestății Voastre Imperale că am dedus din această călătorie cele mai bune impresii mărturisind dispoziția favorabilă pentru noi a Românilor și permițând a spera în desvoltarea următoare a relațiilor noastre de bună vecinătate. S. Petersburg, 11/24 Iunie 1914 (ss) Sazonov.

Niciun comentariu: